Acest site folosește cookies și alte tehnologii pentru a aduna statistici care ajută la înbunătățirea experienței dumneavoastră cu site-ul nostru. Mai multe informatii.

Politica privind prelucrarea datelor cu caracter personal

Ultima actualizare în data de 07.06.2018 

TRUTZI S.R.L. dorește să te familiarizezi cu modul în care colectăm, utilizăm și divulgăm Datele tale cu caracter personal. Această Notificare a fost concepută pentru a te ajuta să înțelegi practicile noastre privind confidențialitatea, inclusiv ce Date cu caracter personal colectăm, de ce le colectăm, în ce scopuri le utilizăm și cum le protejăm, precum și drepturile tale personale. 

TRUTZI S.R.L. apreciază interesul pe care îl manifești față de compania, produsele și serviciile sale accesându-ne site-ul web (www.trutzi.ro) sau canalele de comunicare asociate, inclusiv, însă fără a se limita la paginile și/sau canalele noastre de socializare (denumite colectiv „Pagini Trutzi”). Această notificare de confidențialitate se aplică Datelor cu caracter personal pe care le colectăm sau prelucrăm când interacționezi cu Paginile Trutzi. Poți interacționa cu Trutzi prin intermediul Paginilor Trutzi, achiziționând și utilizând produsele noastre, prin comunicări comerciale, dar și prin intermediul reprezentanților noștri care oferă asistență pentru clienți – suport clienți. Aceste interacțiuni pot fi realizate de vizitatori, clienți, clienți comerciali, furnizori și/sau parteneri de afaceri. 

Trutzi prelucrează Date cu caracter personal și în afara Paginilor Trutzi, care vor necesita o notificare de confidențialitate diferită. În aceste cazuri, Trutzi va specifica în mod clar că notificarea de confidențialitate respectivă este diferită de această notificare de confidențialitate.

Nu în ultimul rând, confidențialitatea ta este de o reală importanță pentru noi. Ne-ai demonstrat încrederea pe care o ai în noi interacționând cu Paginile Trutzi și îți apreciem încrederea. Aceasta înseamnă că ne-am angajat să îți protejăm confidențialitatea în permanență.

Când utilizăm termenul „Date cu caracter personal” în Notificarea de confidențialitate, ne referim la informații legate de tine și care permit identificarea ta, în mod direct sau în combinație cu alte informații pe care le putem deține.

Datele contului Trutzi

Poți opta să-ți creezi un Cont Trutzi online pentru a cumpăra produsele noastre online.

Când creezi un Cont Trutzi, colectăm următoarele date cu caracter personal care au caracter obligatoriu, fără de care nu vei putea crea contul:

  1.      Nume
  2.      Prenume
  3.      Adresa de e-mail
  4.      Parola
  5.      Adresa de domiciliu și/sau livrare
  6.      Numărul de telefon

În plus, este posibil să avem nevoie și de alte informații pe care însă nu sunteți obligat să le furnizați (ex.: data nașterii). Colectarea acestor informații ne ajută să îți creăm, să te identificăm și să îți personalizezi contul.

Utilizăm aceste Date cu caracter personal pentru a crea și a întreține Contul tău Trutzi. Îți poți folosi Contul Trutzi pentru comenzile online.

Contul tău Trutzi este creat exclusiv la cererea ta. De aceea, considerăm că prelucrarea Datelor contului este necesară pentru îndeplinirea contractului în care ești parte, fiind legitimă.

Date privind achiziţiile și înregistrarea

Poți achiziționa produse și servicii Trutzi din magazinul nostru online. 

Când achiziționezi produse, colectăm următoarele Date cu caracter personal:

  •          adresa de expediere și de facturare
  •          numărul de telefon
  •          istoricul comenzilor și detalii, care conține un rezumat al produselor achiziționate

Utilizăm aceste Date cu caracter personal pentru a-ți finaliza achiziția și pentru a-ți transmite notificări privind statusul comenzii. 

Produsele sunt achiziționate și înregistrate numai la cererea ta. Considerăm că prelucrarea Datelor tale privind achiziţiile și înregistrarea este necesară pentru îndeplinirea contractului în care ești parte, fiind legitimă. 

Date privind comunicările promoționale

Poți alege să te abonezi la comunicări comerciale și promoționale. 

Dacă te abonezi la comunicări comerciale și promoționale, vom utiliza următoarele tale Date cu caracter personal:

  •          adresa de e-mail (dacă nu ai cont)

Utilizăm aceste Date cu caracter personal pentru a-ți trimite comunicări promoționale despre produsele și promoțiile Trutzi.

Trutzi te poate contacta trimițându-ți comunicări promoționale prin e-mail sau SMS. 

Trutzi îți va oferi posibilitatea de a-ți retrage oricând acordul de a primi comunicări promoționale, utilizând linkul de dezabonare de la sfârșitul e-mailurilor cu comunicări comerciale pe care le poți primi de la noi. 

Prelucrarea Datelor cu caracter personal pentru Comunicări promoționale se efectuează în baza acordului tău, adică în regim voluntar; acest temei este legal conform Regulamentului 679/2016. Atunci când Trutzi îți prelucrează Datele cu caracter personal în baza acordului tău, ai dreptul de a-ți retrage oricând acordul, fără a afecta caracterul legal al prelucrării bazate pe acord de dinainte de a-ți retrage acordul. 

Date asociate monitorizării rețelelor de socializare

Când interacționezi cu sau comunici pe canalele/paginile/rețelele de socializare (spre exemplu, când faci clic pe „îmi place” sau „distribuie”), Datele tale cu caracter personal sunt prelucrate de un terț care furnizează Trutzi servicii de monitorizare a rețelelor de socializare. Aceasta înseamnă că terțul care furnizează servicii de monitorizare a rețelelor de socializare va păstra o copie a interacțiunilor tale online publice, la care terțul ne-a acordat acces.

Printre Datele cu caracter personal pe care le colectăm se numără datele disponibile public pe care le-ai furnizat în contextul platformelor sociale, date pe care le obținem de la furnizorul respectiv de servicii de socializare printr-un terț care furnizează servicii de monitorizare a rețelelor de socializare; acestea pot fi: numele, ziua de naștere sau vârsta, pagina principală, fotografia de profil, fusul orar, adresa poștală, țara, comentariile și conținutul pe care le-ai publicat/distribuit. 

Utilizăm aceste Date cu caracter personal pentru a pentru a-ți trimite comunicări promoționale despre produsele, în baza preferințelor. 

Date asociate interacțiunilor cu asistența pentru clienți – suport clienți

Este posibil să interacționezi cu reprezentanții Trutzi care oferă asistență pentru clienți la secțiunea suport clienți.

Când contactezi reprezentantul Trutzi care oferă asistență pentru clienți sau când comunici cu unul dintre acești reprezentați prin intermediul rețelei de socializare Facebook - Messenger, vom utiliza următoarele Date cu caracter personal:

  •          adresa de e-mail
  •          parola.

Utilizăm aceste Date cu caracter personal pentru a-ți oferi asistență în calitate de consumator sau client (în legătură cu un produs), pentru a-ți răspunde la întrebări, pentru a da curs cererilor/comenzilor tale și pentru a-ți furniza serviciul relevant destinat clienților, precum posibilitatea de retur.

Dacă îți furnizăm acest serviciu în baza unui acord, considerăm că prelucrarea Datelor tale cu caracter personal este necesară pentru îndeplinirea contractului în care ești parte, fiind legitimă.

În alte cazuri, considerăm că prelucrarea Datelor tale cu caracter personal în contextul de mai sus se bazează pe un interes legitim al Trutzi de a acționa în mod legal conform Regulamentul 679/2016.

Considerăm că prelucrarea Datelor asociate monitorizării rețelelor de socializare în contextul de mai sus se bazează pe un interes legitim al Trutzi de a acționa în mod legal.

Împuterniciți și furnizori de servicii

Îți putem divulga Datele cu caracter personal:

  •          împuterniciților sau reprezentanților punctelor noastre de lucru din țară, în scopurile descrise în această Notificare de confidențialitate;
  •          furnizorilor noștri de servicii terță parte care furnizează servicii precum găzduire de site-uri web, procesarea plăților/facturărilor, onorarea comenzilor, tehnologia informației și furnizarea de infrastructură aferentă, relații cu clienții, transmiterea de e-mailuri, gestionarea identității, audit, detectare a fraudelor și alte servicii
  •          când interacționezi cu Trutzi în calitate de client, furnizor sau partener de afaceri, Trutzi ar putea să divulge Datele cu caracter personal disponibile în rapoarte și în alte materiale oferite de tine și/sau de compania ta ca urmare a unui angajament cu alt partener de afaceri și/sau un furnizor.

Alte utilizări și divulgări

Îți putem utiliza și divulga Datele cu caracter personal și în cazul în care considerăm acest lucru necesar sau adecvat: (a) pentru a respecta legea aplicabilă, pentru a răspunde solicitărilor din partea autorităților de stat și guvernamentale, pentru a coopera cu autoritățile de aplicare a legii sau din alte motive legale; (b) pentru a pune în aplicare temenii și condițiile proprii; și (c) pentru a ne proteja drepturile, confidențialitatea, securitatea sau bunurile materiale, precum și pe cele ale împuterniciților, ale tale sau ale altor persoane.

Servicii furnizate de terți

Această Notificare de confidențialitate nu abordează și nu suntem responsabili pentru confidențialitatea, informațiile sau alte practici ale terților, inclusiv terții care gestionează orice site web sau serviciu la care trimit Paginile Trutzi, includerea unui link pe Paginile Trutzi nu înseamnă că noi sau împuterniciții autorizăm site-ul sau serviciul la care trimite linkul.

În plus, nu suntem responsabili pentru colectarea, utilizarea, divulgarea informațiilor sau politicile sau practicile de securitate ale altor organizații, precum Facebook, Apple, Google, Microsoft, RIM sau orice alt dezvoltator de aplicații, furnizor de aplicaţii, furnizor de platforme de socializare, furnizor de sisteme de operare, furnizor de servicii wireless sau producător de dispozitive, inclusiv în ceea ce privește Datele cu caracter personal pe care le divulgi altor organizații prin intermediul sau în legătură cu Paginile Trutzi.Aceste organizații pot avea propriile notificări, declarații sau politici de confidențialitate. Îți recomandăm cu tărie să le citești, pentru a înțelege modul în care Datele tale cu caracter personal pot fi prelucrate de către acele organizații.

Fișiere cookie ale terților sau alte tehnologii de urmărire

Utilizăm fișiere cookie sau tehnologii similare atunci când utilizezi și interacționezi cu Paginile Trutzi – când vizitezi site-ul nostru web, când primești e-mailuri de la noi, când utilizezi aplicațiile noastre mobile și/sau dispozitive conectate. În majoritatea cazurilor, nu te vom putea identifica direct din informațiile pe care le colectăm utilizând aceste tehnologii.

Datele colectate sunt utilizate pentru a:

  •          asigura funcționarea adecvată a canalului digital
  •          analiza utilizarea canalului digital, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanța canalelor noastre digitale
  •          te conecta la rețele de socializare și a citi recenzii
  •          contribui la o personalizare mai bună a publicității conform intereselor tale, atât în cadrul canalelor digitale Trutzi, cât și în afara acestora;

Poți șterge fișierele cookie dacă dorești; deși unele fișiere cookie sunt necesare pentru vizualizarea și navigarea pe site-ul nostru web și în aplicațiile noastre, majoritatea funcțiilor vor fi totuși accesibile fără fișierele cookie.

Cum asigurăm securitatea Datelor tale cu caracter personal?

Ne străduim să utilizăm măsuri organizaționale, tehnice și administrative rezonabile pentru a proteja Datele cu caracter personal în cadrul companiei noastre. Din păcate, niciun sistem de transmitere sau stocare a datelor nu poate fi 100 % sigur. Dacă ai motive să crezi că interacțiunea cu noi nu mai este sigură, înștiințează-ne imediat, conform secțiunii „Cum ne poți contacta?” de mai jos.

Cât timp vor fi păstrate Datele cu caracter personal?

Îți vom păstra Datele cu caracter personal atât timp cât este necesar sau permis ținând cont de scopurile în care au colectate. Criteriile pe care le utilizăm pentru a determina perioada de păstrare includ: (i) perioada de timp în care avem o relație cu tine, în vederea participării tale pe paginile Trutzi; (ii) existența unei obligații legale pe care trebuie să o respectăm; sau (iii) dacă păstrarea este indicată având în vedere poziția noastră juridică (cum ar fi cu privire la termenele de prescripție aplicabile, investigații de reglementare sau cu privire la litigii).

Drepturile și opțiunile de care dispui

Dacă dorești să trimiți o solicitare de a accesa, corecta, șterge, limita sau refuza prelucrarea Datelor cu caracter personal pe care ni le-ai oferit anterior sau dacă dorești să trimiți o solicitare de a primi o copie electronică a Datelor tale cu caracter personal pentru a le trimite unei alte companii, ne poți contacta la gdpr@trutzi.ro. Vom răspunde solicitării tale în conformitate cu legea aplicabilă.

În cererea ta, specifică clar care Date cu caracter personal dorești să fie modificate, dacă ai dori ca Datele tale cu caracter personal să fie eliminate din baza noastră de date sau dacă dorești să ne informezi ce limitări ai dori să aplici asupra modului în care utilizăm Datele tale cu caracter personal. Pentru protecție, este posibil să dăm curs numai cererilor referitoare la Datele cu caracter personal asociate contului tău, adresei tale de e-mail sau altor informații ale contului, pe care le utilizezi pentru a ne trimite cereri și poate fi nevoie să îți verificăm identitatea înainte de a da curs cererii tale.

De asemenea, poți renunța la opțiunea de a primi comunicări electronice de la Trutzi. Dacă nu mai dorești să primești e-mailuri comerciale de acum înainte, poți renunța făcând clic pe butonul de dezabonare de la sfârșitul oricărui e-mail promoțional primit de la noi.

Ține cont de faptul că este posibil să fim nevoiți să păstrăm anumite informații în scopuri de păstrare a evidențelor și/sau pentru a finaliza tranzacții inițiate înainte de solicitarea modificării sau a ștergerii (spre exemplu, când efectuezi o achiziție este posibil să nu poți schimba sau șterge Datele cu caracter personal furnizate înainte de a finaliza achiziția sau promoția respectivă). De asemenea, pot exista informații reziduale care vor rămâne în bazele noastre de date, precum și alte înregistrări, care nu vor fi eliminate.

Vom încerca să dăm curs cererii (cererilor) tale cât mai curând este rezonabil posibil. Reține că, dacă renunți la opțiunea de a primi e-mailuri comerciale de la noi, este posibil să îți mai trimitem anumite mesaje administrative importante, la care nu poți renunța (ex.: notificări privind comenzi efectuate; ca urmare a derulării contractului etc.). 

Dacă îți folosești opțiunile și drepturile (sau unele dintre acestea), este posibil să nu poți folosi integral sau parțial anumite Servicii Trutzi.

Informații speciale pentru părinți

Paginile Trutzi nu sunt adresate copiilor, așa cum stabilește legea aplicabilă și nu colectăm cu bună știință Date cu caracter personal de la copii. Totuși, politica Trutzi prevede respectarea legii atunci când aceasta impune permisiunea părintelui sau a tutorelui legal înainte de a colecta, utiliza sau divulga Date cu caracter personal ale copiilor. Ne angajăm să protejăm nevoile de confidențialitate ale copiilor și încurajăm cu tărie părinții și tutorii legali să participe activ în activitățile și interesele online ale copiilor lor.

Dacă un părinte sau tutore legal află că propriul copil ne-a furnizat Datele sale cu caracter personal fără consimțământul acestuia, contactează-ne la gdpr@trutzi.ro. Dacă aflăm că un copil ne-a furnizat Date cu caracter personal, vom șterge datele respective din fișierele noastre.

Cum ne poți contacta?

Dacă ai întrebări cu privire la această Notificare de confidențialitate și prelucrare a datelor cu caracter personal sau despre modul în care Trutzi îți utilizează Datele cu caracter personal, te rugăm să contactezi Responsabilul nostru pentru protecția datelor la adresa gdpr@trutzi.ro.

Sau la sediul TRUTZI S.R.L., sat Șcheia, comuna Șcheia,

str. Aleea Vămii nr. 26, județul Suceava,

tel: 0230 530 515 / mobil: 0752 111 845

Alternativ, ai dreptul să depui o reclamație la autoritatea de supraveghere competentă.